Eveniment - 16 nov, 15:11
Un elev din localitatea Gherghești, județul Vaslui, este cercetat de polițiști după ce i-ar fi rupt mâna unui coleg de clasă.
Ancheta a fost declanșată după ce mama victimei a depus o plângere la poliție, fiul său, un elev de 11 ani, fiind agresat de un coleg de clasă, scrie Mediafax.
În sesizare, femeia reclamă că băiatului său i-ar fi fost pusă piedică intenţionat pe holurile şcolii de către colegul de clasă, într-o pauză dintre ore, iar în urma căzăturii, copilul de 11 ani şi-a fracturat mâna. Pe lângă cercetările poliţiştilor, conducerea şcolii din Ghergheşti desfăşoară propria anchetă internă, în urma căreia se vor lua eventualele măsuri de sancţionare a elevului agresor.