Vaslui: Un copil de 11 ani, în comă alcoolică după ce a băut o jumătate de sticlă de lichior

Publicat: 10 11. 2011, 10:35

În comă alcoolică la doar 11 ani. S-a întâmplat în Chirceşti, o localitate vasluiană, unde un copil a fost găsit inconştient de către colegii de la şcoală, căzut pe marginea drumului. Prietenii lui au sunat la 112 și băiatul a fost transportat de urgenţă la spital. Copilul este orfan şi chiar în această perioadă i se făceau formele pentru a fi dat în asistenţă maternală la o persoană din sat.

Copilul a mers la magazinul din sat şi şi-a cumpărat singur băutură. După ce a băut mai bine de jumătate de sticlă de lichior, a căzut pe marginea drumului.

Băiatul a fost transportat la spital unde a fost diagonsticat cu o intoxicaţie etilică.

„A fost primit în camera de gardă un copil de 11 ani din Chircești care a fost găsit căzut pe stradă, prezentând halenă alcoolică. Ajuns în Serviciul de Urgență s-a constatat că este un copil care nu are părinți, pentru care se făceau forme de dare în plasament”, a declarat Lelia Croitoru, director medical SJU Vaslui.

Medicii au sesizat Direcţia pentru Protecţia Copilului care a deschis o anchetă în acest caz.

Un băiat de 11 ani din Vaslui a ajuns în comă alcoolică la spital

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_12457').select();" id="embed_text_12457" />