Poliţist cu o datorie de 25.000 de euro la un hoţ de bancomate, proaspăt câştigător al concursului pentru şefia Poliţiei Vaslui
Un poliţist din Bârlad, care are o datorie de 25.000 de euro la un hoţ din bancomate, este noul şef al Poliţiei Municipiului Vaslui, informează Adevărul.
Comisarul şef Cătălin-Ioan Bejinaru-Manoilă a câştigat concursul organizat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui. În urma interviului, a fost declarat admis, cu nota 7.08. Contracandidatul său a obținut nota 5.01.
Bejinaru-Manoilă este sigurul ofiţer din structurile IPJ Vaslui care deţine titlul de doctor, dar şi singurul care a recunoscut într-un document oficial că este dator unui individ care a furat bani din bancomate cu carduri clonate.
Mai precis, el îi datorează 25.000 de euro lui Marius Cordaş, un apropiat al aşa zisei lumi interlope locale. Informaţia apare în declaraţia de avere a comisarului-şef Cătălin Bejinaru Manoilă încă din anul 2014, dar nu a atras nimănui atenţia până în 2017, când a apărut în mass media.
După ce informaţia a apărut în spaţiul public, conducerea IPJ Vaslui a declanşat o anchetă internă, iar la finalul acesteia a dispus clasarea cauzei. Motivul: faptele imputate aveau o vechime mai mare de un an, iar alte elemente care să intre sub sfera disciplinară nu au fost identificate.
De altfel, el a fost vizat şi de o anchetă a DNA, într-un dosar de fals în declaraţii. Au existat suspiciuni că împrumutul nu ar fi fost declarat la cuantumul real în declaraţia de avere, însă procurorii DNA nu au identificat elemente care să intre sub incidenţă penală.