Vaslui: Poliția a ridicat cadavrul unui bărbat chiar în biserică, în timpul slujbei de înmormântare

Vaslui: Poliția a ridicat cadavrul unui bărbat chiar în biserică, în timpul slujbei de înmormântare

Au întors mortul din drum. Polițiștii din localitatea vasluiană Şerboteşti au oprit un cortegiu funerar după ce familia reclamase că decesul ar fi fost provocat de o bătaie pe care bărbatul o luase în urmă cu patru luni.

Anchetatorii au ridicat cadavrul pentru a i se efectua necropsia chiar de pe marginea gropii, când preotul se pregătea să-i oficieze ultima slujbă.

Bărbatul de 56 de ani a murit în urmă cu câteva zile la spital. Omul era bolnav, iar familia nu a solicitat efectuarea necropsiei. Însă în ziua înmormântării, rudele s-au gândit că moartea acestuia ar fi putut surveni în urma unei bătăi din luna mai cu niste consăteni. Aşă că au făcut reclamaţie la poliţie.

”A venit poliţia de la Soleşti si a întrerupt înmormântarea, chiar când să îl dăm în mormânt. Au spus că trebuie să mergem la Vaslui să îi facă iar autopsie și ne-am dus. Alți bani, altă cheltuială”, explică mama defunctului.

Și localnicii au rămas șocați de răsturnarea de situație, spunând că este doar o bătaie de joc.

”Oamenii au pregătit de toate. Credeţi că a mai venit cineva ieri să mănânce ceva de aici? Nu! Iar cheltuiala a fost făcută! Aşa ceva nu s-a pomenit. Au avut timp să-i facă autopsia! Deci, cât a fost internat în spital au avut timp să i-o facă. Nu să-l întoarcă de la groapă, e la mintea cocoşului”, spun aceștia.

”Cred că este unic, cel puţin în istoria comunei. Chiar și preotul a rămas uimit, nu i s-a întâmplat să i se ridice mortul de pe marginea gropii. Aș putea spune că este ca în filmele cu proști și tocmai de aceea ar trebui chiar și autoritățile să nu dea curs la toate solicitările. Familia trebuia să verifice din spital”, susține și primarul comunei Solești, Mona Bujor.  

În urma necropsiei efectuate, medicii legiști au stabilit din ce cauză a murit bărbatul.

”Din concluziile preliminare ale medicului legist rezultă că moartea a fost patologică și s-a datorat unui neoplasm. De asemenea, violențele din luna mai nu au legatură de cauzalitate cu decesul bărbatului”, a explicat Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`