Vaslui: Peste 120 de elevi ai unui liceu, evacuați după ce apa a început să se inflitreze în tavanul clădirii

Vaslui: Peste 120 de elevi ai unui liceu, evacuați după ce apa a început să se inflitreze în tavanul clădirii
Foto: adevarul.ro

Peste 120 de elevi ai unul liceu de elită din Vaslui au fost evacuați, marți, după ce, în urma temperaturilor mai ridicate, zăpada de pe clădire a început să se topească iar apa s-a infiltrat prin tavanul acestia, picurând în sălile de clasă, potrivit Mediafax.

Măsura a fost luată pentru a nu periclita siguranța elevilor și a profesorilor.

Acoperişul de pe clădirea liceului a fost prost construit, având o pantă de scurgere foarte mică, ceea ce face ca apa să băltească pe şarpantă şi apoi să se infiltreze prin tavanul clădirii. Noi am solicitat la primărie încă de acum patru ani să fie schimbată şarpanta pentru că, în caz contrar, astfel de probleme vom avea de fiecare dată când se topesc zăpezile. Pe lângă apa care se scurge în sălile de clasă a apărut deja şi mucegaiul pe pereţi, ceea ce este foarte periculos pentru elevi„, a declarat directorul liceului.

Cei 120 de elevi care învăţau la ultimul etaj al liceului vasluian au fost mutaţi în laboratoare ale instituţiei de învăţământ pentru a nu pierde orele de curs.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)