Eveniment
Patru persoane au fost rănite, din care trei grav, după ce s-au răsturnat, marţi, cu maşina pe un drum judeţean din Vaslui, din cauza neatenţiei în conducere a şoferului.
Una dintre victime, o tânără de 29 de ani, a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Iaşi, informează Mediafax.
Accidentul a avut loc pe un sector de drum în pantă din comuna Pogana, după ce şoferul maşinii în care se aflau cele patru persoane a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, de pe sensul opus de mers.
În urma impactului cu marginea betonată a rigolei, autoturismul s-a răsturnat, atât şoferul, cât şi cei trei pasageri fiind răniţi.