Vaslui: Ordin de protecţie pentru trei copii puşi să filmeze în timp ce erau bătuţi de tatăl lor

Vaslui: Ordin de protecţie pentru trei copii puşi să filmeze în timp ce erau bătuţi de tatăl lor

Trei fraţi din localitatea vasluiană Vadurile au obţinut ordin de protecţie din partea Judecătoriei Bârlad pentru a fi în siguranţă faţă de tatăl lor care-i bătea în mod frecvent, una dintre fiicele sale fiind obligată să-l filmeze în timp ce o lovea peste faţă şi cap pe cealaltă fată a sa.

Bărbatul este obligat de instanţă să nu se apropie mai mult de 500 de metri de copiii săi, transmite Mediafax.

Magistraţii bârlădeni au acceptat, în fapt, cererea formulată de mătuşa copiilor, la care cei trei fraţi locuiesc provizoriu după ce, la sfârşitul lunii aprilie, au preluaţi de la tatăl lor de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, cei trei copii – două fete de 14 şi 15 ani şi un băieţel de cinci ani – se aflau în grija tatălui, care a câştigat custodia acestora în instanţă, în urma divorţului de soţia sa.

Cazul a ajuns în atenţia autorităţilor după ce una dintre fete a povestit la şcoală abuzurile fizice la care fusese supusă cu o zi în urmă de către tatăl său. Ulterior, conducerea şcolii l-a anunţat pe asistentul social din comună, care la rândul său a informat poliţia locală.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`