Vaslui: O fetiţă de 2 ani a scăpat cu viaţă după ce a căzut de la etajul al treilea

Publicat: 26 06. 2011, 20:44
Foto: evz.ro

O fetiţă în vârstă de doi din Vaslui a supraviețuit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiu, duminică după-amiază, fetița scăpând doar cu contuzii.

Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, fetița se afla în grija bunicii când, scăpată de sub supraveghere, s-a urcat pe geamul de la apartament şi a căzut în gol de la etajul al treilea.

Copilul a fost găsit de vecini și transportat cu o maşină la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Medicii au constatat că, din fericire, fetiţa prezintă doar mici contuzii, fără a avea traumatisme care să-i pună viaţa în pericol. Impactul fetiţei cu solul a fost, cel mai probabil, atenuat de unele obiecte peste care a căzut.

Medicii pediatri au decis să o transfere pe fetiță la o clinică din Iaşi pentru efectuarea de investigaţii medicale suplimentare.