Vaslui: O ambulanţă a rămas blocată în zăpadă în încercarea de a ajunge la o gravidă
O ambulanţă a rămas blocată în zăpadă, luni seară, la aproximativ patru kilometri de localitatea vasluiană Păltiniş, în încercarea de a ajunge la o gravidă cu risc ridicat de naştere, autorităţile căutând soluţii pentru a rezolva urgenţa, transmite Mediafax.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, autosanitara, cu tracţiune integrală 4×4, a rămas blocată în apropiere de localitatea Băceşti şi nu mai poate înainta pe drumul comunal care face legătura cu Păltiniş, satul din care a venit solicitarea pentru femeia gravidă.
În aceste condiţii, SAJ Vaslui a solicitat sprijinul autorităţilor judeţene pentru a găsi o soluţie prin care echipajul medical să ajungă cât mai repede la urgenţă.
În cursul zilei de luni, la o altă urgenţă în judeţ, SAJ Vaslui a primit ajutor din partea unei unităţi militare din Bârlad pentru a putea ajunge la solicitare, fiind trimis la intervenţie un transportor amfibiu blindat (TAB) în care s-a urcat şi echipajul medical de pe autosanitară.
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu de ninsori, viscol și polei, valabilă până miercuri, 8 februarie, ora 10:00.
În acest interval menționat va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia și Oltenia, viteza vântului va depăși la rafală 70-80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 metri.
Atenționarea meteorologică de cod galben rămâne valabilă în nordul și centrul Moldovei, Banat și zona de munte, unde va continua să ningă, iar vântul va avea viteze de până la 30-40 km/h.