Vaslui: Cel mai influent avocat a fost ARESTAT. Bărbatul, implicat într-un lung șir de scandaluri

Vaslui: Cel mai influent avocat a fost ARESTAT. Bărbatul, implicat într-un lung șir de scandaluri

Neculai Horobeţ, un controversat avocat din Baroul Vaslui, a fost arestat sâmbătă, fiind acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, informează Adevărul.

Mai precis, avocatul este acuzat că a profitat de naivitatea unor persoane aflate în anumite situaţii juridice şi, în schimbul unor sume de bani, le-a promis că îi va ajuta să scape de probleme, invocând că are ”relaţii sus-puse” în rândul unor magistraţi şi a unor inspectori ai Gărzii Financiare. După încasarea banilor, avocatul apela la diverse tertipuri pentru a-şi păcăli clienţii.

Acum câteva luni, Horobeţ a fost trimis în judecată tot de către procurorii DNA într-un alt dosar, în care este acuzat de alte cinci fapte de trafic de influenţă.

Recent, judecătorii i-au interzis să se mai apropie de fosta sa soţie vreme de șase luni. Asta după ce femeia a depus la instanţă mai multe înregistrări în care avocatul o ameninţa cu moarte şi recunoştea că, în alte situaţii, a agresat-o.

În 2014, avocatul Horobeţ a fost vizat de o anchetă a procurorilor DIICOT Iaşi, fiind reţinut alături de liderul clanului Corduneanu şi un interlop din Constanţa, mai amintește Adevărul. Horobeţ a fost acuzat atunci de aderare la un grup infracţional organizat şi favorizarea infractorului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`