Vaslui: Incendiu puternic la o hală pentru depozitarea furajelor (VIDEO)

Publicat: 02 06. 2024, 08:38
Sursa Foto: Captura video

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la o hală și o moară deținute de o societate comercială cu profil avicol situată în Sălcioara, comuna Banca, potrivit declarațiilor făcute de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui. Flăcările au cuprins 16 tancuri ce conțin 1.600 de tone de cereale.

La locul incendiului au fost trimise douăsprezece autospeciale din cadrul ISU, împreună cu echipaje specializate. Traficul pe drumul european DE 581 a fost oprit temporar, ulterior reluându-se, însă cu dificultate.

„ISU Vaslui intervine cu peste 40 de militari pentru a limita și a lichida incendiul izbucnit într-o moară și o hală pentru cereale,” a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

De la ora 4:00, incendiul a fost localizat, dar intervenția este de așteptat să dureze. În moară ard aproximativ 1.600 de tone de cereale destinate furajelor pentru păsări, stocate în șaisprezece tancuri.

Nu s-au înregistrat victime sau persoane intoxicate în urma incidentului.

Pompierii militari efectuează cercetări pentru a determina cauza incendiului. De asemenea, este de menționat că la aceeași societate comercială au mai avut loc incendii în trecut.