Două minore teoretic aflate în grija Protecției Copilului Vaslui sunt animatoare într-un club din oraș. Acest lucru ar fi de notorietate, dar până acum nimeni n-a luat nicio măsură.
Una dintre minore a fost cazată până în această săptămână în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Nr. 2 Vaslui, iar a doua minoră locuiește într-unul din apartamentele aflate în folosința DGASPC Vaslui, informează publicația locală Vremea Nouă.
Fetele au fost văzute de mai multe ori într-un club din Vaslui. Una dintre ele chiar a postat pe contul său de Facebook o filmare cu ea, dar apoi a șters înregistrarea.
Surse din cadrul DGASPC Vaslui au spus pentru Vremea Nouă că acest lucru e cunoscut, dar până acum nu s-a luat nicio măsură.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, tot ce se poate face, conform legii, este anunțarea imediată a Poliției.
Publicația locală mai notează că și anul acesta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui are cel mai mare buget – 214.924.254 lei. De asemenea, e și cel mai mare angajator din județ, cu peste 2.400 de angajați.