Vaslui: Copil în comă la spital, după ce a căzut dintr-un tei pe un gard, de la 10 metri

Vaslui: Copil în comă la spital, după ce a căzut dintr-un tei pe un gard, de la 10 metri
Foto: caon.ro

Un copil de 12 ani, din localitatea vasluiană Costeşti, a ajuns în stare critică la spital, după ce a căzut dintr-un tei de la zece metri înălţime, pe un gard.

Băiatul s-a urcat împreună cu un frate mai mic să culeagă flori de tei dintr-un copac din localitatea Costeşti.

La un dat, acesta s-a dezechilibrat şi a căzut de la aproximativ zece metri înălţime, scrie Mediafax.

În cădere, copilul a nimerit direct pe un gard metalic aflat sub copac, ajungând pe pământ, ulterior.

Un localnic aflat în zonă în momentul producerii incidentului a sunat la numărul de urgenţă 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe.

Copilul a fost găsit în stare foarte gravă de medicii de pe ambulanță, fiind transportat în comă la spital.

Atât băiatul de 12 ani, cât şi fratele acestuia se află în grija unei mătuşi, mama fiind plecată în străinătate, iar tatăl la muncă în judeţul Iaşi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`