Vaslui: Copil de 9 ani, în stare gravă la spital după ce a fost muşcat de faţă de mai mulţi câini
Un copil de nouă ani din localitatea vasluiană Chersăcosu a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce a fost muşcat de faţă de mai mulţi câini ciobăneşti de la o stână din apropierea satului, transmite Mediafax.
Băiatul a fost atacat și mușcat de mai multe ori de față în momentul în care a trecut pe lângă stână, au relatat reprezentanţii Spitalului Municipal Huşi.
„Are multiple plăgi în zona parietală şi frontală, iar rănile au potenţial septic, astfel încât trebuie prudenţă în acest caz. În consecinţă, s-a luat decizia transferului copilului la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iaşi, unde există specialişti pe chirurgie pediatrică”, a declarat managerul Spitalului Municipal Huşi, Lucia Rotaru.
Potrivit acesteia, în prezent copilul este în stare stabilă, fiindu-i administrat tratament intravenos.