Un bărbat de 43 de ani a fost omorât cu peste 11 lovituri de coasă în cap, gât şi piept şi apoi abandonat în faţa şcolii din centrul localităţii vasluiene Ivăneşti.
Principalul suspect în acest caz este un tânăr de 22 de ani, care a fost arestat preventiv de polițiști, scrie Mediafax.
Suspectul nu și-a putut explica gestul în faţa anchetatorilor. Cei doi bărbați s-au întâlnit într-un bar din localitatea Ivănești, iar, la un moment dat, tânărul de 22 de ani s-ar fi oferit să-l conducă acasă cu căruța pe celălalt.
În momentul în care au ajuns în faţa şcolii din localitate, bărbatul de 43 de ani a fost coborât din căruţă şi lovit cu coasa de către tânăr, care l-a abandonat apoi pe stradă.
„Autorul a renunţat să-l mai lovească pe bărbatul de 43 de ani abia după ce i s-a îndoit coasa, fiind chiar supărat că materialul din care era confecţionată este de proastă calitate. Tânărul şi-a abandonat victima pe trotuar şi s-a dus la barul de unde plecase mai devreme şi a băut o bere. Ulterior, a revenit la locul crimei şi a rămas acolo până a plecat ambulanţa chemată de către un localnic prin 112. Este primul caz de crimă pe care-l anchetez când autorul nu-şi poate motiva fapta, mai ales că nu poate fi pusă pe seama consumului de alcool, având în vedere că băuse doar două beri şi un pahar cu vin. În timpul anchetei a spus doar că a simţit furie, însă fără a o justifica”, a declarat, luni, procurorul de caz Alice Ruja.