Vaslui: Bărbat, găsit cu gâtul tăiat în noaptea de Revelion. Cumnatul său este principalul suspect

Vaslui: Bărbat, găsit cu gâtul tăiat în noaptea de Revelion. Cumnatul său este principalul suspect

Un bărbat din localitatea vasluiană Ulea a fost găsit cu gâtul tăiat, în noaptea de Revelion, în locuinţa cumnatului său care este, de altfel, principalul suspect în acest caz, informează Mediafax.

Conflictul dintre cei doi a izbucnit pe fondul unor discuţii în contradictoriu legate de relaţia pe care principalul suspect o avea cu sora victimei. Scandalul a degenerat, iar bărbatul de 38 de ani a luat un cuţit şi a încercat să-şi lovească cumnatul, în vârstă de 36 de ani. Acesta din urmă s-a apărat şi a reuşit să-i ia cuţitul, ulterior tăindu-i gâtul cumnatului său, potrivit polițiștilor vasluieni.

„Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist, au început o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate în ce condiţii s-a petrecut crima”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

Principalul suspect în acest caz a fost reţinut de procurorul de caz, sub acuzaţia de omor, bărbatul urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`