Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale Vaslui va declanşa anchete în rândul beneficiarilor de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap, după ce numărul acestora a ajuns la peste 22.000 de persoane, dublu faţă de ceea ce plătea instituţia în anul 2010, transmite Mediafax.
Numărul beneficiarilor de ajutoare pentru persoane cu handicap a crescut îngrijorător în ultimii doi ani, susţin reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale (AJPS) Vaslui, în condiţiile în care instituţia are în evidenţe peste 22.000 de persoane, faţă de aproximativ 10.000 câte erau în plată în anul 2010.
Şi sumele achitate de AJPS Vaslui pentru această categorie de beneficiari de prestaţii sociale a crescut semnificativ, de la 27,6 milioane lei, în urmă cu doi ani, la 35,2 milioane lei în primăvara acestui an.
Raportat la cei 450.000 de locuitori ai judeţului Vaslui, numărul beneficiarilor de ajutoare pentru persoane cu handicap reprezintă 5% din populaţia judeţului.