Vasile Marica, acuzat de luare de mită de un fost şef de vamă

Vasile Marica, acuzat de luare de mită de un fost şef de vamă
Foto: evz.ro

Preşedintele sindicatului „Sed Lex”, Vasile Marica, este acuzat că a luat mită în perioada 1996-2002 de la mai mulţi lucrători vamali.  Acuzaţia vine din partea lui Marius Ungureanu, un fost vameş care susţine că există şi o înregistrare care dovedeşte acest lucru.

Fostul şef al Vamei Giurgiu, Marius Ungureanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că i-a dat lui Vasile Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună, în perioada 1997-2006 . Banii proveneau de la lucrători vamali şi de la agenţi economici, care îşi cumpărau posturile în acest fel.

„Marica a înfiinţat, organizat şi este principalul beneficiar al acestui sistem. Şefi de DGA, ANV, de servicii s-au schimbat, el a rămas pururi”, a spus Ungureanu.

Fostul vameş mai susţine că Marica avea oameni în fiecare comisie de anchetă şi scotea vinovaţi sau nevinovaţi după interesul lui. În anul 2001, mai spune Ungureanu, a fost făcută o acţiune SRI şi există o înregistrare în care şeful de tură Robert Cristoi spune că Marica voia mai mulţi bani, astfel ca vameşii să cotizeze cu sume mai mari.

Marica și jocul de șah

Declaraţiile lui Marius Ungureanu vin la doar o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut că liderii sindicatelor poliţiştilor şi vameşilor ştiu mai multe decât spun în scandalul corupţiei de la punctele de frontieră şi cei reţinuţi ar putea proba că „regina se află printre liderii sindicali”.

„Dacă este vorba despre un fost şef de cadre la vamă s-ar putea să aibă multe pe conştiinţă şi poate ne spune şi altceva despre rege, regină, ture şi pioni. Poate ne spune şi cum făcea selecţia vameşilor. Se spune că ar fi destul de scump un post de vameş, iar liderul sindicatului care ne arată jocul de şah a răspuns ani de zile, poate ne spune ceva şi despre selectarea vameşilor”, a spus Băsescu, într-un interviu acordat România Liberă.

„Dacă rămânem în termeni şahişti, mă tem că regina se află printre liderii sindicali, dar probarea acestui lucru depinde foarte mult de cei care sunt arestaţi, dacă vor recunoaşte”, a mai spus Băsescu.
Întrebat unde se ascunde „regele”, președintele a mai precizat că nu scoate oamenii politici în afara jocului, întrucât „numirile de şefi se fac cu influenţa oamenilor politici”.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:30 - Papa Francisc a decis să renunțe la o parte dintre vechile ritualuri funerare. Cum își dorește să fie înmormântat suveranul pontif
23:27 - O fetiță a fost bătută de mama ei cu un prelungitor. Cine a raportat cazul
23:18 - Ciucă: Aţi văzut câtă disperare? Eu, care n-am fost în politică, am devenit inamicul numărul 1. Cei care mă atacă nu au decât, eu mă duc acăsică şi pun capul liniştit pe pernă
22:59 - Preparatele moderne și tradiționale la Târgul de Crăciun din Sibiu. Cât costă ciocolata Dubai
22:55 - Ciolacu: Mînzatu a fost validată ca vicepreşedinte al Comisiei Europene. Din păcate, unii din țară au uitat că la Bruxelles suntem toți români, că trebuie să tragem pentru România indiferent de ideologie
22:34 - O specie de prădător, fără dușmani naturali, face prăpăd în Delta Dunării. Localnicii sunt devastați de pierderile suferite
22:26 - Alarma dată de un bărbat din Ploiești duupă ce vecinii nu au răspuns la ușă. Ce au găsit polițiștii
22:25 - Drulă, despre vila pentru Iohannis: Are 1.200 mp. Cine locuiește în 1.200 mp?? Iar renovarea costă 9 milioane de euro, aproape cât tot bugetul RAAPPS pe un an (VIDEO)
22:06 - Ce spune Traian Băsescu despre amenințările nucleare ale Rusiei. „Ei sunt conștienți că vor primi o armă nucleară ca lovitură împotriva lor”
22:01 - Cătălin Drulă: „Toată lumea confirmă că acolo sus, aproape de turul 2, este Elena Lasconi. Oamenii chiar au devenit foarte interesați. Își dau seama că nu vor o finală Ciolacu-Simion” (VIDEO)