Vasile Bănescu (BOR), despre deschiderea bisericilor după 15 mai: „Credincioșii vor putea intra în număr restrâns în biserică”

Vasile Bănescu (BOR), despre deschiderea bisericilor după 15 mai: Credincioșii vor putea intra în număr restrâns în biserică
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a precizat cum vor fi respectate regulile privind distanțarea socială în biserici după data de 15 mai.

Potrivit acestuia măsurile pregătite în bisericile din România, luate în considerare de BOR, coincid cu cele anunțate de INSP. Potrivit lui Vasile Bănescu, bisericile vor fi deschise treptat, inițial cu un număr redus de credincioși, în cadrul unor evenimente religioase private, care să cuprindă un număr maxim de 16 persoane.

“E vorba de o revenire graduală. Considerăm că a redeschide locașurile de cult face parte din procesul firesc de normalizare a vieții noastre sociale, dimensiunea religioasă a acestei vieți personale și sociale fiind una esențială. Concret, credem că bisericile și lăcașele de cult pot fi deschise inițial unui număr restrâns de persoane pentru închinare individuală.

Deja s-a vorbit de o cifră rezonabilă pentru aceste evenimente religioase cu caracter privat, maximum 16 persoane. Pentru accesul unui om care trece pe stradă și vrea să intre în biserică să se roage pentru câteva minute, acest lucru ține de firescul absolut al lucrurilor. Așadar, inițial o deschidere a bisericilor pentru accesul unui număr restrâns de persoane, sub supravegherea personalului clerical, cu respectarea tuturor măsurilor care au fost luate de la începutul crizei. Ulterior, slujbele vor putea fi ținute afară, cu păstrarea distanței fizice rezonabile”, a declarat Vasile Bănescu la Antena 3.

Recomandările INSP privind deschiderea bisericilor

INSP a publicat o serie de propuneri privind măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID-19, după data de 15 mai, când ar urma ca starea de alertă să înlocuiască starea de urgență.

O parte din aceste recomandări vizează și deschiderea bisericilor. Astfel, accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2.Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană.

Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.

Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult. La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.

INSPrecomandă, de asemenea, ca împărtășania să se evite în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință. măsură care a stârnit opoziția BOR.

BOR nu este de acord ca lingurița de unică folosință să fie folosită la împărtășanie ca măsură pentru evitarea infecției cu COVID-19

Patriarhia Română a reacționat sâmbătă după ce INSP a recomandat, printre măsurile de siguranță impuse pentru stoparea răspândirii COVID-19, ca în timpul împărtășaniei să fie folosite linguriţe şi pahare de unică folosinţă.

În acest sens BOR a precizat că odată cu redeschiderea lăcaşurilor de cult, recomandările INSP vor fi respectate cu stricteţe, mai puțin cea referitoare la împărtășanie. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, aceasta este o problemă care vizează exclusiv Biserica.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`