Vârsta de pensionare, schimbată OFICIAL: Anunțul ȘOC de la Casa de pensii care îi vizează pe milioane de romani…

Publicat: 30 10. 2018, 07:41

Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) vine în ajutorul celor care plănuiesc să se pensioneze.

Instituţia a pus la dispoziția utilizatorilor o aplicație care să ajute la aflarea vârstei de pensionare la termen și anticipată.

Astfel, cei interesați pot afla anul și luna în care își pot depune cererea de pensionare, precum și la ce vârstă se pot pensiona anticipat.

Aplicația CNPP prin care îţi poţi afla online vârsta de pensionare la termen și anticipată, în funcție de data nașterii poate fi accesată AICI.

Pensia anticipată poate fi obținută, conform Legii pensiilor de stat, cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă numai dacă este realizat un stagiu de cotizare cu minimum opt ani mai mare decât stagiul complet de cotizare.

În cazul pensiei anticipate parțiale, aceasta se poate obține tot cu maximum cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, însă este necesară doar realizarea stagiului complet de cotizare (se încadrează și cei care depășesc stagiul complet cu până la opt ani).