Vârsta de pensionare s-a schimbat, Curtea Constituțională tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC: Când ieși acum la pensie la termen sau anticipat!

Vârsta de pensionare s-a schimbat, Curtea Constituțională tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC: Când ieși acum la pensie la termen sau anticipat!

Vârsta de pensionare s-a schimbat, Curtea Constituțională tocmai a făcut ANUNȚUL ȘOC: Când ieși acum la pensie la termen sau anticipat!

Femeile vor putea continua să muncească până la vârsta de 65 de ani, vârsta standard de pensionare pentru bărbaţi, potrivit unei decizii a Curții Constituţionale a României (CCR), potrivit stiripesurse.ro.

Astfel, în caz contrar ar însemna o discriminare pe criterii de sex.

În schimb, CCR a respins cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, considerând că soluţia legislativă care prevede o vârstă de pensionare diferită pentru femei în raport cu bărbaţii este constituţională.

„Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat că încetarea de drept a contractului individual de muncă pentru femei la o vârstă mai mică decât cea a bărbatului poate dobândi valenţe discriminatorii pe criterii de sex şi încalcă dreptul la muncă al femeii, atât timp cât nu rămâne o opţiune a acesteia să înceteze raporturile de muncă la o vârstă mai mică decât bărbatul, respectiv la vârsta când poate solicita deschiderea dreptului la pensie. Prin urmare, la vârsta de 63 de ani, femeia trebuie să aibă dreptul de a opta pentru continuarea raportului de muncă până la vârsta la care legea prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă şi pentru bărbaţi, respectiv 65 de ani, potrivit ipotezei art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003″, precizează reprezentanții CCR.

De asemena, decizia este definitivă şi general obligatorie, urmând să fie comunicată Parlamentului, Guvernului şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale care a sesizat CCR.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Artefacte de 3.000 de ani au fost descoperite în Bistrița-Năsăud. Au fost găsite într-unul dintre cele mai importante situri arheologice din țară
23:51 - Primarul din Sfântu Gheorghe, supărat că elevii deja au distrus mobilierul nou pus în școli: „Vor trebui să plătească părinții”
23:16 - Sfârșit tragic pentru primul urs polar văzut în Islanda din 2016. Animalul a fost împușcat de poliție
23:14 - Marcel Boloș: Majorările de salarii au avut impact pe buget. Știu că pare destul de ciudat că au crescut încasările la buget, dar în același timp s-a mărit și deficitul / Care este explicația
22:54 - Mii de animale și-au pierdut viața în urma inundațiilor din Galați și Vaslui. Care este bilanțul
22:31 - Câți bani primim de la UE pentru pagubele generate de inundații. Ciucă: „România nu a fost reprezentată de către premierul Ciolacu la întâlnirea crucială”
22:28 - Un salvamar a fost amendat cu 1.000 de euro pentru că a salvat o femeie de la înec. Ce s-a întâmplat de fapt
21:58 - Oana Florea (PSD): Eu nu îl văd pe Klaus Iohannis în Parlament. Cum ar putea el să intre în lift cu 5 senatori odată sau să stea în bancă? S-ar potrivi la Comisia de turism, Comisia de sport, dacă ar veni la birou (VIDEO)
21:54 - Mihaela Popa (România Renaște), despre „amendamentul Iohannis”: „Sunt lucruri care atentează la democrație și asta e poate cel mai grav când faci o lege pentru un om” (VIDEO)
21:54 - Românii au intrat pe piața imobiliară dintr-o țară din Africa. Pot câștiga 3.000 de euro lunar din chirie