Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare a femeilor din România: Curtea Constituțională se implică

Publicat: 09 06. 2018, 11:07

Pentru a nu fi vorba de o discriminare pe criterii de sex, Curtea Constituţională a României (CCR) a decis marţi că femeile trebuie să aibă dreptul să continue activitatea până la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi.

„Pentru a decide astfel, Curtea a apreciat că încetarea de drept a contractului individual de muncă pentru femei la o vârstă mai mică decât cea a bărbatului poate dobândi valenţe discriminatorii pe criterii de sex şi încalcă dreptul la muncă al femeii, atât timp cât nu rămâne o opţiune a acesteia să înceteze raporturile de muncă la o vârstă mai mică decât bărbatul, respectiv la vârsta când poate solicita deschiderea dreptului la pensie. Prin urmare, la vârsta de 63 de ani, femeia trebuie să aibă dreptul de a opta pentru continuarea raportului de muncă până la vârsta la care legea prevede încetarea de drept a contractului individual de muncă şi pentru bărbaţi, respectiv 65 de ani, potrivit ipotezei art.56 alin.(1) lit.c) teza întâi din Legea nr.53/2003”, se arată în comunicatul CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi va fi comunicată Parlamentului, Guvernului şi instanţei care a sesizat CCR, respectiv Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, scrie știripesurse.ro.