Varianta Omicron nu a fost depistată încă în România, după cum arată rezultatele secvențierilor realizate la pacienții COVID19 internați în spitalele din țară.
Probele au fost selectate de la pacienții bolnavi de COVID-19 din 19 orașe și nu a fost identificată, din fericire, varianta Omicron. Probele analizate în această etapă conțin, în cea mai mare parte, tulpina Delta, informează Medlife, cei care coordonează și cercetarea.
Varianta Omicron nu a fost depistată pe teritoriul României, în urma secvențierilor realizate în spitalele din țară în ultimele zile.
Totodată, sursa citată mai sus a precizat că nici varianta Delta Plus, identificată recent în România, nu a fost prezentă în probele analizate la secvențiere. Din acest motiv, specialiștii încep să creadă că aceasta nu are o putere mare de răspândire.
Cercetările și secvențierile vor continua, pentru stabilirea existenței variantei Omicron pe teritoriul României.
„În contextul apariției tulpinii Omicron la nivel mondial, MedLife a reluat procesul de secvențiere a genomului SARS-CoV-2 și anunță primele rezultate obținute în urma analizării unui lot de 156 de probe. Acestea au fost selectate aleatoriu de către medicii MedLife, fiind recoltate de la pacienți care provin din 19 orașe ale țării (Alexandria, Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Ialomița, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Timișoara).
Potrivit raportului MedLife, probele analizate conțin în proporție majoritară tulpina Delta a coronavirusului, nefiind identificată o variantă românească a coronavirusului sau prezența noii tulpini Omicron pe teritoriul României”, a transmis Medlife.
Din primele date, varianta Omicron este mai contagioasă ca tulpina Delta, motiv pentru care specialiștii sunt din ce în ce mai îngrijorați și cu privire la eficiența vaccinurilor.
„Datele preliminare arată că tulpina Omicron este mai contagioasă decât tulpina Delta. În același timp, experții spun că eficiența vaccinurilor ar putea fi mai scăzută față de această tulpină, context în care va fi nevoie de o amplificare a eforturilor pentru detectarea timpurie și izolarea cazurilor cu noua tulpină din Africa de Sud. Aplicarea unei strategii corespunzătoare de secvențiere și de izolare a cazurilor ar putea contribui la oprirea răspândirii noi tulpini sau cel puțin la întârzierea apariței unui nou val al pandemiei”, a precizat doctorul Dumitru Jardan.
Medlife anunță că secvențierea genomică va continua pentru a urmări evoluția noilor tulpini care circulă pe teritoriul României.