VANDALISM: Un grup de tineri au rupt o bancă și au aruncat-o în apele tulburi ale râului Bahlui din Iași (FOTO)
Un grup de tineri au rupt o bancă pe care apoi au aruncat-o în apele Bahluiului, după cum arată pozele publicate de un ieșean pe grupul de Facebook „Ești din Iași dacă…”
„Felicitări acestui grup de tineri care au aruncat o banca de pe domeniul public în Bahlui! Poate ii recunoaște cineva, deși pozele nu sunt asa calitative din pricina telefonului și a distantei”, a comentat cel care a publicat și pozele, potrivitziaruldeiasi.ro.
Postarea tânărului are deja zeci de reacții din partea internauților, care condamnă la unison fapta tinerilor teribiliști.
„Niște sălbatici fără educație”, comentează unul dintre membrii grupului.