Valiză cu bani, găsită de polițiști îngropată în pământ / Sumele proveneau din furturi de cupru

Publicat: 09 09. 2022, 12:35
Foto: Gazeta de Transilvania Facebook

O valiză cu bani a fost găsită îngropată în pământ, în comuna Vințu de Jos, din județul Alba, scrie adevărul.ro.

Cutia metalică în care se afla suma de 460.000 de lei a fost descoperită de polițiști, iar din primele cercetări se pare că aceasta aparține hoților de cupru, mai scrie sursa citată.

 Valiză cu bani, găsită îngropată

Poliția a arestat preventiv un bărbat, un altul a primit arest la domiciliu, iar alți doi sunt cercetaţi sub control judiciar în dosarul de furt de cupru în valoare de 200.000 de euro, în urma perchezițiilor efectuate în judeţele Cluj, Alba, Sibiu şi Ilfov.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au identificat patru bărbați suspecți, cu vârste cuprinse între 37 și 49 de ani, de sustragerea unei cantități de cupru, care ulterior au fost prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Cluj-Napoca, în vederea dispunerii de măsuri preventive. Se pare că incidentele au avut loc în luna august a acestui an, mai scrie sursa citată.

„De asemenea, la 8 septembrie a.c., în cadrul activităţilor investigativ-operative, în comuna Vinţu de Jos, judeţul Alba, poliţiştii au descoperit şi ridicat 460.000 de lei, bani care se aflau într-un diplomat asuns sub pământ, proveniţi din comercializarea cuprului. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca”, se arată în comunicatul transmis de Poliția Română.