Valeriu Zgonea: Regret că am mers cu elicopterul la Dorohoi, donez contravaloarea zborului la o casă de copii
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că regretă că a folosit elicopterul pentru deplasarea la Dorohoi, și a precizat că va dona resursele sale financiare din această lună unei case de copii.
„Am înţeles preocuparea presei şi într-un fel regret că am folosit acest mijloc un pic costisitor pentru a fi prezent în rândul cetăţenilor. (…) De acum înainte voi folosi mijloace uzuale – tren, cursele Tarom, mersul cu maşina”, a spus Zgonea, citat de Mediafax.
El a arătat că nu a făcut altceva decât să respecte legea, dar a subliniat că nemulţumirea presei e corectă şi normală, având în vedere evoluţia societăţii şi costurile destul de ridicate ale unui astfel de mijloc de transport pe care îl au la dispoziţie preşedintele statului, cei doi preşedinţi ai Parlamentului şi premierul.
Zgonea a spus că ideea de a merge cu elicopterul i-a aparţinut.
Cu toate acestea, Zgonea nu s-a arătat deranjat sâmbătă, considerând că există un protocol pentru primii oameni din stat care îi permite să folosescă elicopterul SRI.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf