Valeriu Zgonea i-a transmis omologului său rus condoleanțe pentru victimele atentatelor teroriste din Volgograd
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a trimis omologului rus, Serghei Narâşkin, o scrisoare de condoleanţe pentru victimele atentatelor teroriste succesive din 29 şi 30 decembrie de la Volgograd.
„Asemenea acte de terorism reprezintă o atingere profundă asupra demnităţii umane, cu atât mai mult cu cât vieţile unor copii şi ale unor oameni nevinovaţi sunt sacrificate în numele unor idealuri pe care întreaga lume civilizată le condamnă cu fermitate. Suntem alături de poporul rus în aceste momente grele de profundă încercare şi vreau să vă asigur că România va rămâne consecventă în eforturile de combatere a fenomenelor teroriste de orice natură”, susţine Valeriu Zgonea în mesajul său, citat de Agerpres.
33 de persoane și-au pierdut viața în urma celor două atentate teroriste care au lovit Volgogradul duminică și luni.