Valeriu Gheorghiță: Vom demara administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19 cel mai târziu la începutul lunii octombrie
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, vineri, că administrarea celei de-a treia doze de ser ar urma să înceapă în România cel mai târziu la debutul lunii octombrie.
Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea anti-COVID-19 cu a treia doză
„Dacă Agenția Europeană a Medicamentului face această recomandare la început de septembrie, așa cum noi estimăm, cel mai târziu la începutul lunii octombrie vom putea demara această etapă de administrare a celei de-a treia doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Digi24.
A treia doză se administrează la cel puțin șase luni de la a doua doză. O altă condiție e ca persoana vaccinată să nu fi trecut prin boală în acest interval deoarece, într-un astfel de caz, se consideră că protecția imunitară e suficientă.
Oamenii se vor putea programa prin platforma de vaccinare, dar vor putea merge și direct la centrele de vaccinare.
Administrarea celei de-a treia doze va începe cu personalul medical și persoanele din categorii vulnerabile și va continua cu cei din restul categoriilor.
„Ne-am gândit să trimitem SMS pentru a încerca să îi aducem la vaccinare mai repede pe cei care sunt vulnerabili, cei care sunt în evidență cu boli cronice. Vom discuta cu colegii de la STS, sunt date care în momentul acesta sunt în analiză”, a mai afirmat medicul militar.
Georghiță a punctat că, totuși, prioritatea rămâne vaccinarea a cât mai multor persoane cu prima doză: „Cei care se vor prezenta la centrele de vaccinare și care nu au făcut nicio doză vor avea prioritate”.
Cel mai probabil, cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca vor face a treia doză cu un vaccin pe bază de ARN mesager: „Așteptăm o recomandare pentru cei care au făcut prima schemă cu vaccin cu vector viral, foarte probabil cei care au făcut prima schemă cu AstraZeneca vor primi un vaccin pe bază de ARN mesager la doza a treia”.