Valeriu Gheorghiţă: Vaccinurile îşi menţin eficienţa faţă de formele severe de COVID-19, faţă de riscul de spitalizare şi deces, chiar şi în faţa variantei Omicron

Publicat: 13 12. 2021, 16:15
Foto: Guvernul României / Facebook

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, luni, că toate vaccinurile care se administrează în România sunt eficiente pentru prevenirea formelor grave de COVID, inclusiv în cazul infecției cu noua variantă de virus – Omicron.

„Vaccinurile îşi menţin eficienţa faţă de formele severe de boală, faţă de riscul de spitalizare şi deces, chiar şi în faţa variantei virale Omicron, care foarte probabil că în următoarele săptămâni şi luni va deveni dominantă cel puţin la nivel european şi în ţara noastră”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă.

Acesta a avertizat apoi că riscul de transmitere a variantei Omicron este „mult mai mare” decât în cazul tulpinii Delta.

Gheorghiță, explicații despre eficiența vaccinurilor în fața Omicron

„Activitatea neutralizantă a anticorpilor ca urmare a trecerii prin boală sau a primei scheme de vaccinare e mult, mult mai redusă comparativ cu activitatea pe care o aveau față de variantele anterioare. Putem spune că eficacitatea unei scheme inițiale față de varianta Omicron e redusă cel puțin față de infecție”, explicase Valeriu Gheorghiță, pe 10 decembrie.

Pe de altă parte, acesta precizase că vaccinurile oferă protecție în fața formelor grave de COVID-19: „E afectată într-o măsură mult mai mică componenta celulară a răspunsului imun. Acele celule T recunosc foarte bine varianta Omicron, deci ne conferă un confort în privința formelor grave”.

Medicul a mai afirmat că persoanele care au și a treia doză de vaccin administrată beneficiază de o protecție sporită în fața Omicron.

Opt cazuri de infectare cu Omicron în România

Până în acest moment, în România au fost confirmate opt cazuri de infectare cu Omicron.

Ultimul a fost raportat duminică. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani din județul Maramureș, care călătorise în Norvegia. El este vaccinat anti-COVID-19 cu schema completă.

Bărbatul se află acum în autoizolare și se simte bine.

Între timp, în Marea Britanie s-a înregistrat primul deces cauzat de infectarea cu Omicron.