Valeriu Gheorghiță: Vaccinul antigripal și cel anti-COVID-19 se pot administra simultan de către medicul de familie

Valeriu Gheorghiță: Vaccinul antigripal și cel anti-COVID-19 se pot administra simultan de către medicul de familie
Foto: Guvernul României / Facebook

Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de imunizare anti-COVID-19, a declarat, luni, că vaccinul antigripal poate fi făcut în același timp cu serul anticoronavirus. Acesta a punctat că măsurile de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, adică distanțarea și folosirea măștii de protecție, ne ajută să ne ferim și de gripă.

Valeriu Gheorghiță insistă și pe vaccinul antigripal

„Răspunsul imun după vaccinarea împotriva COVID 19 nu ne protejează față de o infecție gripală. Ne protejează în schimb respectarea celorlalte măsuri – masca, distanțarea, evitarea zonelor supraaglomerate – lucruri care s-au văzut și la începutul pandemiei, când eram în sezon epidemic de gripă. După implementarea măsurilor de prevenție, au scăzut două boli în care noi eram în plină epidemie, rujeola și gripa sezonieră. Persoanele vulnerabile, persoanele la risc trebuie să beneficieze și de vaccinarea antigripală”, a declarat Valeriu Gheorghiță, pentru Digi24.

Acesta a precizat că se vor cumpăra două milioane de doze de vaccin antigripal, iar majoritatea vor ajunge în cabinetele medicilor de familie.

„Ne-am dori ca colegii noștri din rețeaua de medicină de familie care vaccinează antigripal, dar nu vaccinează anti-COVID (…) să solicite și vaccin împotriva COVID-19, pentru că ele se pot administra simultan. (…) O persoană care dorește să se vaccineze antigripal, dacă este în acea categorie de risc, poate să beneficieze și de vaccinarea COVID-19 simultan, în brațe diferite, fără absolut nicio problemă”, a mai afirmat Gheorghiță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`