Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat joi, în cadrul caravanei despre beneficiile vaccinării, că România este ”ca într-un război”.
„Suntem ca într-un război. Chiar dacă nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poată să facă. Acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână, care se numește vaccin. Unii știu să folosească deja această armă. Sunt multe persoane încă ezitante, cărora le e frică să folosească această armă. Înțelegem și de aceasta suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească vaccinul și de ce trebuie să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță a subliniat că sute de români mor zilnic din cauza expunerii la teorii ale conspirației despre vaccin.
„Dacă nu facem acest lucru, acest inamic va avea mână liberă să infecteze în continuare sute și mii de oameni, să genereze multe cazuri grave care să necesite spitalizare, internare pe secția ATI și vedem că în acest moment capacitatea este la maxim. În fiecare zi, sute de români, semeni de-ai noștri, mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuși acestor teorii ale dezinformării și pentru că nu am reușit să-i convingem la timp de beneficiile și importanța vaccinării”, a precizat medicul.
Medicul a vorbit și despre caderele medicale implicate în eliberarea de certificate de vaccinare false.
”Luptăm foarte greu, eu sper ca fiecare persoană care a făcut şi s-a dezis de la profesia medicală şi de la ce a fost învăţat să plătească pentru asta. Cer întregului corp medical să se delimiteze de astfel de persane care aruncă cu noroi în toată munca oamenilor (…) o muncă uriaşă, cu pierderi uriaşe. Este de netolerat, de neacceptat şi de neînţeles”.
”Sper să fie pedepsiţi şi am certitudinea că instituţiile statului îşi vor face datoria şi vor aplica litera legii pentru fiecare caz pentru că nu cred că cineva are o explicaţie logică pentru aceste lucruri”
El a fost prezent la caravana „Oameni ca mine”, prima caravană dedicată educaţiei despre sănătatea publică, în contextul pandemiei.
Caravana pleacă din Bucureşti, joi, de la Universitatea Naţională de Aparare ‚”Carol I”. Ea va ajunge în Craiova pe 13 și 14 noiembrie, la Slatina pe 16 și 17 noiembrie şi la Piteşti, între 20 și 21 noiembrie.