Este puțin probabil ca vaccinarea cu a patra doză de ser COVID să se adreseze întregii populații, în România, spune Valeriu Gheorghiță. De fapt, strategia de imunizare trebuie schimbată, este de părere medicul militar. A patra doză ar putea fi necesară doar în cazul persoanelor vulnerabile.
„Eu nu cred că vom merge mai departe cu o doză de booster efectuată la intervale de timp și în niciun caz nu cred că vom mai vorbi de o vaccinare în masă a populației, ci de o vaccinare adresată acelor categorii de persoane vulnerabile care generează acele cazuri grave care ajung în spital”, a declarat Valeriu Gheorghiță, vineri seara, la Digi24.
În viitor, ar urma să apară un vaccin multivalent, mult mai eficient, împotriva tuturor variantelor virale circulante, administrat într-o singură doză.
„Depinde foarte mult dacă vom avea acces la un vaccin care să prevină într-o măsură mult mai mare infectarea – adică dacă eu mă vaccinez și am o șansă foarte mare să nu mai fac deloc infecția și s-o transmit mai departe, atunci este evident, se schimbă abordarea”, a menționat dr. Gheorghiță.
O altă posibilitate este un vaccin cu o acoperire foarte largă, care distruge virusul, nu doar proteina Spike, cea care ” se agață” de celulele gazdă.
„În momentul de față se desfășoară aceste cercetări și probabil că în funcție de evoluția epidemiologică și de ce tipuri de variante vor mai circula se vor lua astfel de decizii”, a spus Valeriu Gheorghiță.
„Ce anticipez eu în viitor din punct de vedere epidemiologic: principalul risc legat de varianta Omicron este cel al numărului foarte mare de cazuri. Or, când ai un număr foarte mare de infectări și virusul se înmulțește foarte mult și va evolua și atunci există un risc mare să sufere mutații în continuare și să ne trezim iarăși peste câteva luni cu o nouă variantă virală, care vom vedea cum se va comporta”, atrage atenția Valeriu Gheorghiță.