Valeriu Gheorghiță: Posibil ca luna viitoare să se acorde autorizare de la EMA pentru vaccinarea anti-COVID-19 a copiilor sub 16 ani
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 la nivel naţional, a declarat vineri, într-o conferință de presă care a avut loc la Târgu-Mureş, că este posibil ca Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) să acorde, luna viitoare, autorizarea pentru vaccinarea copiilor cu vârste sub 16 ani.
„Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală. Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare”, a afirmat acesta, citat de Agerpres.
Începând de vineri până duminică, 16 mai, va avea loc maratonul „Mureşul se Vaccinează” la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Astfel, peste 300 de voluntari, circa 3.000 de doze de vaccin Pfizer şi zece fluxuri de vaccinare cu o capacitate de aproximativ 100 de persoane pe oră sunt pregătite pentru acest eveniment.