Valeriu Gheorghiță: Până pe 5 martie vom ajunge la un milion de persoane vaccinate anti-COVID-19 în România. La final de septembrie ar trebui să avem peste 10 milioane

Publicat: 28 02. 2021, 23:08
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, susține că până pe 5 martie vom ajunge un milion de persoane vaccinate în România. Până la final de septembrie, spune oficialul, ar trebui să avem peste 10 milioane de persoane vaccinate.

„În luna martie vom primi aproximativ 1,2 milioane de doze de la compania Biontech/Pfizer, urmează să mai primim 230.000 de doze de la compania Moderna care vor fi distribuite în două tranşe, respectiv aproximativ 1,2 milioane de doze de la compania AstraZeneca. (…) Dozele de la pfizer şi moderna sunt rezervate, toate locurile disponibile sunt ocupate până pe data de 17 aprilie. Dozele sunt alocate şi vom deschide noi locuri de vaccinare pentru AstraZeneca”, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare, duminică seara, la Antena 3, potrivit News.ro. România va primi luninouă tranșă de vaccin Pfizer-BioNTech, constând în 214.110 doze.

Până pe 5 martie vom ajunge la un milion de persoane vaccinate anti-COVID-19 în România, susține Valeriu Gheorghiță

El a fost întrebat câte persoane vor fi vaccinate în România la finalul lunii septembrie, context în care a precizat că „primul milion îl vom atinge săptămâna viitoare”.

„Ar trebui să avem peste 10 milioane de persoane vaccinate. Primul milion îl vom atinge săptămâna viitoare, până pe 5 martie vom ajunge la persoana cu numărul un milion vaccinată în România. Din acest punct de vedere, din luna martie, bazându-ne pe estimarea calendarului de livrare, probabil vom avea acces la cel puţin trei milioane poate chiar mai mult de doze, vom putea creşte ritmul de vaccinare încât să atingem acel prag de cel puţin 10 milioane de persoane vaccinate. Sigur că acest lucru depinde şi de nivelul adresabilitate al persoanelor către vaccinare, marea provocare o va reprezenta accesul persoanelor din mediul rural la vaccinare şi de aceea în această perioadă suntem preocupaţi să dezvoltăm acele unităţi mobile de vaccinare care vor fi puse în folosinţă pentru fiecare judeţ în parte tocmai pentru a începe vaccinarea persoanelor din mediul rural care au acces limitat la centrele de vaccinare”, a mai adăugat Valeriu Gheorghiță, care a vorbit duminică seară și despre etapa a III-a din campania de vaccinare.

În cadrul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, care a început în 27 decembrie 2020, au fost administrate peste 1,53 milioane de doze – circa 1,3 milioane din serul Pfizer-BioNTech, iar restul de la Moderna (aproape 78.000) și AstraZeneca (aproximativ 131.000) – la 915.761 de persoane, până duminică la ora 17.