Valeriu Gheorghiţă: Până acum nu au apărut reacţii necunoscute la vaccinul anti-COVID-19. La nivel mondial sunt peste 100 de milioane de persoane vaccinate

Valeriu Gheorghiţă: Până acum nu au apărut reacţii necunoscute la vaccinul anti-COVID-19. La nivel mondial sunt peste 100 de milioane de persoane vaccinate
Foto: Guvernul României / Facebook

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a declarat că, până acum, nu s-au înregistrat reacții la vaccin care nu se regăsesc în rezumatul caracteristicilor produsului. Medicul militar a ținut apoi să precizeze că dacă o persoană moarte după ce i s-a administrat vreuna dintre doze nu înseamnă că de vină e vaccinul, ci poate fi un „eveniment coincident”, iar cauza exactă a morții trebuie transmisă clar opiniei publice pentru a nu exista interpretări. Gheorghiţă a mai afirmat, din nou, că ținta autorităților este vaccinarea a 10 milioane de români până în luna septembrie.

Valeriu Gheorghiţă, despre reacțiile adverse la vaccinarea anti-COVID-19

Întrebat dacă, până în acest moment, a apărut vreo reacţie adversă îngrijorătoare la vaccinul împotriva coronavirusului, Valeriu Gheorghiță a răspuns: „Până acum nu au apărut reacţii necunoscute sau reacţii care nu erau menţionate în rezumatul caracteristicilor produsului”.

„Ținând cont de faptul că în România, din nefericire, zilnic se înregistrează 500 – 700 de decese din diverse cauze, probabilitatea acestor evenimente coincidente între administrarea unui vaccin şi faptul că o persoană decedează în perioada următoare nu trebuie să ridice aceste semne de întrebare. Ele trebuie tratate cu seriozitate şi transmis opiniei publice care sunt cauzele decesului tocmai pentru a nu lăsa nicio urmă de îndoială”, a mai declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, pentru Antena 3.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a mai transmis că situația este atent monitorizată și în alte state și, până acum, nu au fost înregistrare reacții adverse de care să nu se fi aflat în urma studiilor clinice, fapt ce demonstrează că vaccinurile sunt sigure.

„La nivel mondial sunt peste 100 de milioane de persoane vaccinate. Agenţia Europeană a Medicamentului evaluează periodic datele de siguranţă. Chiar pe 28 ianuarie a apărut primul raport al AEM în ceea ce priveşte profilul de siguranţă al vaccinului de la Pfizer şi nu au fost înregistrate alte reacţii adverse față de ce era deja menţionat în rezumatul caracteristicilor produsului”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Peste 656.100 de români, vaccinați anti-COVID-19 până acum

Cele mai recente date oficiale, publicate duminică seară de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), arată că de la debutul campaniei au fost vaccinați 656.177 de români, din care 625.151 au primit serul produs de Pfizer – BioNTech, iar 31.026 pe cel de la Moderna. 456.032 de persoane au primit prima doză, iar 200.145 și rapelul. Au fost înregistrate în total 2.423 reacții adverse, din care 518 de tip local și 1.905 reacții generale.

În ultimul interval de 24 de ore până la publicarea bilanțului, au fost vaccinați 15.510 oameni, din care 7.571 cu ser de la Pfizer și 7.939 cu vaccin de la Moderna. 8.487 au primit prima doză, iar 7.023 pe a doua. Au fost înregistrate 66 de reacții adverse, din care 10 de tip local și 56 generale.

Luni dimineață, autoritățile au anunțat că a optra tranșă de vaccin de la Pfizer și BioNTech, care constă în peste 160.000 de doze și care trebuia să sosească în România în cursul acestei zile pe cale aeriană, va întârzia și ar putea să nu mai ajungă astăzi din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din Germania.

Primele 81.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca au ajuns sâmbătă în țară. Premierul Florin Cîțu a precizat că luna aceasta ar trebui să avem cel puţin 600.000 de doze de la această companie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)