Valeriu Gheorghiță: Nu este vorba despre o ţintă, epidemiologic avem rezultate foarte bune în acest moment. Rata de incidenţă este de 0,07 la mie

Publicat: 25 06. 2021, 21:58
Foto: Guvernul României / Facebook

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă a declarat că acum România nu are țintă de vaccinare, iarepidemiologic sunt rezultate foarte bune.

Valeriu Gheorghiţă: În ultima perioadă am observat o scădere a persoanelor care se adresează pentru vaccinare, pentru doza 1

”Într-adevăr, în ultima perioadă am observat o scădere a persoanelor care se adresează pentru vaccinare, pentru doza 1. Practic, vorbim despre o medie de 10.000 de persoane care se vaccinzează cu doza 1 în ultima perioadă”, a precizat Gheorghiță, la Digi 24.

”Noi considerăm că foarte probabil este o perioadă temporară în care avem aceste scăderi şi ne aşteptăm ca în prioada următoare numărul celor care vor fi vaccinaţi să fie în creştere, având în vedere reorganizarea activităţilor şi aducerea vaccinului mai aproape de beneficiari, în special în mediul rural”

Întrebat care este ţinta de vaccinare acum, el a precizat:”Nu este vorba despre o ţintă, epidemiologic avem rezultate foarte bune în acest moment. Rata de incidenţă este de 0,07 la mie, lucru care este foarte bun”, a declarat președintele CNCAV, Valeriu Ghoerghiță.