Valeriu Gheorghiță, întrebat care este recomandarea pentru cei vaccinați cu prima doză și care apoi s-au îmbolnăvit de COVID-19: Să-și facă și a doua doză (VIDEO)

Valeriu Gheorghiță, întrebat care este recomandarea pentru cei vaccinați cu prima doză și care apoi s-au îmbolnăvit de COVID-19: Să-și facă și a doua doză (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că și persoanele care s-au îmbolnăvit de COVID-19 după ce au făcut prima doză de vaccin trebuie să facă rapelul.

Mai trebuie făcută doza de rapel de către cei vaccinați cu prima doză și apoi diagnosticați cu COVID-19? Explicațiile lui Valeriu Gheorghiță

Întrebat, în conferința de presă de marți dimineață, ce le recomandă persoanelor care au făcut prima doză de vaccin, apoi sau făcut boala și nu au mai apucat să facă a doua doză, medicul a răspuns: ”Să-și facă a doua doză într-un interval de circa șase săptămâni pentru vaccinul de la Pfizer. Chiar dacă se depășește acest interval, nu este un motiv să nu ne facem doza de rapel pentru că se consideră un stimul al răspunsului imun și boala în sine. E important să luăm în calcul acest reper. Practic, nu avem motive să nu ne facem doza de rapel, exceptând, sigur, contraindicațiile medicale. Altfel, nu trebuie să ne blocăm în niște repere legate de șase săptămâni, 35 de zile sau 12 săptămâni. Oamenii se pot prezenta și mai târziu, dar asta nu înseamnă că facem o dezordine în ceea ce privește respectarea intervalului dintre cele două doze. În situații particulare se poate asigura vaccinarea și după aceste intervale de timp, care sunt considerate intervale optime care îți asigură beneficiile mai mari.

Sunt țări care au prelungit intervalul dintre cele două doze pentru toate tipurile de vaccin, la trei luni.Ne așteptăm să nu fie probleme din punctul de vedere al menținerii eficienței, însă, în momentul de față, așa cum am făcut până acum, deciziile sunt luate în baza unor date științifice”.

De la începutulcampaniei de vaccinare au fost administrate în România 6.095.252 doze de vaccin, unui număr de 3.672.354 de persoane, dintre care 1.249.456 au primit prima doză de ser, iar 2.422.898 de persoane au îndeplinit schema completă de vaccinare, potrivit raportării transmise luni seară de Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare anti-COVID-19.

Valeriu Gheorghiță, întrebat care este recomandarea pentru cei vaccinați cu prima doză și care apoi îmbolnăvit de COVID-19: Să-și facă și a doua doză

Urmăriți B1TV.ro și pe
`