Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, spune că românii par că au recuperat încrederea în serul AstraZeneca. Asta în condițiile în care, spune președintele CNCAV, aproximativ 10.000 de persoane se programează în fiecare zi pentru imunizarea cu acest ser.
„Eu m-am aşteptat ca nivelul de încredere să scadă chiar mult mai mult decât a fost semnalat în primele zile după ce au apărut acele semnale de evenimente trombo-embolice, însă în momentul de faţă zilnic sunt programate circa 9.000-10.000 de persoane, practic este un grad aproape maximal de ocupare a locurilor în centrele de vaccinare, ceea ce înseamnă că uşor-uşor oamenii îşi recâştigă încrederea şi acest lucru este foarte bun, faptul că avem încredere în datele ştiinţifice şi în recomandările Agenţiei de reglementare de la nivel european”, a spus Valeriu Gheorghiţă, la Realitatea Plus.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai precizat că în următoarele zile România va primi 160.000 de doze din vaccin Moderna, 345.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech și aproximativ 428.000 de doze de vaccin AstraZeneca. Ulterior, în luna aprilie, în țara noastră ar urma să ajungă peste 3,2 milioane de doze, de la toate cele patru companii ale căror seruri au primit aprobarea de administrare pe teritoriul Uniunii Europene.
În urmă cu o săptămână mai multe state europene au suspendar vaccinarea cu serul AstraZeneca după apariția unor probleme de coagulare la persoane care primiseră acest vaccin. România a ales să suspende doar vaccinarea cu dozele din lotul cu probleme. Ulterior, Agenția Europeană pentru Medicamente a anunțat că, în urma analizelor suplimentare, s-a ajuns la concluzia că neneficiile administrării acestui vaccin depășesc riscurile.
La finalul lunii aprilie, vaccinarea anti-COVID-19 se va putea face și în cabinetele medicilor de familie, a mai precizat Valeriu Gheorghiță în aceeași intervenție televizată.
Iar luna septembrie rămâne în continuare termenul până la care ceea mai mare parte din populația României ar trebui să fie imunizată.
„Eu pot să vă spun că, bazându-ne pe tulpina sălbatică, din Whan, însemna un prag de imunizare de 70%, însă, în lumina emergentei tulpini britanice care este mult mai contagioasă, este posibil să avem nevoie de un procent mai mare de imunizare de peste 70%, poate 80%. (…) În România, luna septembrie rămâne un termen realist pentru atingerea pragului de imunizare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
În ultimele 24 de ore, în România au fost vaccinate peste 47.000 de persoane. Astfel, de la începutul campaniei naționale de imunizare a populației, pe 27 decembrie 2020, și până în prezent, au fost vaccinate peste 1,7 milioane de persoane, fiind administrate, în total 2.568.108 de doze de ser anti-COVID-19.