Valeriu Gheorghiță, despre certificatele de vaccinare: “Dacă se va decide un model unic la nivelul țărilor UE, cu siguranță și România se va alinia”

Publicat: 02 02. 2021, 15:23
sursa foto: pixabay

Întrebat dacă autoritățile iau în calcul sau dacă au început deja să lucreze la transformarea dovezilor de vaccinare într-un format digital, în perspectiva unei decizii la nivel european privind aprobarea certificatelor de vaccinare, Valeriu Gheorghiță a precizat că din punct de vedere tehnic acest lucru nu va fi dificil:

“Din punct de vedere tehnic acest lucru nu este complicat. În momemntul în care se va decide acest lucru și se va agrea un model unic la nivelul țărilor UE, cu siguranță și România se va alinia acetor recomandări. Colegii care se ocupă de partea de IT vor fi în măsură să actualizeze acest tip de certificat digital, repet, în situația în care se va decide și se va cere la nivel european.

Vor fi transmise atât pe suport de hârtie, cât și pe suport electronic persoanelor respective în moemntul în care vor fi vaccinate”, a declarat Valeriu Gheorghiță.