Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a explicat în conferința de presă de marți dimineață că atunci când se vorbește despre ținta de 5 milioane de persoane vaccinate până la începutul lunii iunie, este vorba despre oameni cărora le-a fost administrată cel puțin o doză de vaccin.
Întrebat la ce ne referim atunci când vorbim despre 5 milioane de români vaccinați până la 1 iunie, Valeriu Gheorghiță a răspuns: ”Ne referim la persoane vaccinate cu cel puțin o doză. Nu cred că vom reuși să avem 5 milioane de persoane cu cele două doze sau cu schemă completă efectuată la sfârșitul lunii mai. Deci vorbim de persoane care au cel puțin o doză administrată și sunt persoane care ăși vor completa, evident, schema de vaccinare”.
Ținta stabilită de autorități este ca până la 1 iunie, la nivel național, să fie vaccinate 5 milioane de persoane, ceea ce ar permite relaxarea unora dintre restricții.
Valeriu Gheorghiță: Când vorbim de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie, ne referim la vaccinarea cu cel puțin o doză. Nu cred că vom reuși să avem 5 milioane de persoane cu schemă completă efectuată la sfârșitul lunii mai
Într-o conferință de presă de luni, premierul Florin Cîțu a declarat că el crede în continuare că acest obiectiv poate fi atins.
”Continuăm în același ritm. Avem resursele din partea Guvernului și cu mai multe campanii de vaccinare în perioada următoare pentru a ne atinge ținta de la 1 iunie de 5 milioane de persoane vaccinate. În continuare, eu cred în această țintă”, a mai a spus șeful Guvernului.
Întrebat dacă se gândește să demisioneze în cazul în care ținta nu va fi atinsă, Cîțu a răspuns: ”Nu văd niciun motiv ca această ţintă să nu fie atinsă. Şi cu cât suntem mai aprope de ea, suntem mai aproape de normalitate”.
Potrivit datelor publicate luni seară de Comitetul Național pentru Coordonarea Campaniei de Vaccinare, de la debutulcampaniei de vaccinare au fost administrate în România 6.095.252 doze de vaccin, unui număr de 3.672.354 de persoane, dintre care 1.249.456 au primit prima doză de ser, iar 2.422.898 de persoane au îndeplinit schema completă de vaccinare.