Valeriu Gheorghiță: „Avem seringi pentru vaccinarea unui număr de 10,4 milioane de persoane” / „Sunt județe unde e dificil să se găsească într-un timp scurt persoane care să lucreze în centrele de vaccinare” (VIDEO)
Medicul Valeriu Gheorghiță a oferit marți detalii despre situația consumabilelor șia personaluui din centrele de vaccinare. Acesta a precizat că avem suficiente seringi pentru vaccinarea unui număr de 10,4 milioane de persoane. Dacă deocamdată materialele consumabile nu reprezintă o problemă, lipsa personalului necesar în anumite județe reprezintă o provocare când vine vorba de deschiderea unor centre noi:
“În ceea ce privește consumabilele, pot să vă spun că la acest moment stocurile sunt suficiente. Dacă vom crește numărul de persoane, mai mult de 10 milioane de persoane vaccinate, pentru că aceasta este estimarea pe care am folosit-o inițial, materiale sanitare care să fie suficiente pentru a vaccina peste 10,4 milioane de persoane. Există o serie de contracte și livrări care sunt în derulare. Până la acest moment nu am avut impedimente în ceea ce privește aceste materiale.
Legat de resursa umană, avem o provocare reală. Sunt județe unde este destul de dificil să se găsească într-un timp scurt persoane care să lucreze în aceste centre de vaccinare și este și unul dintre motivele pentru care nu putem să deschidem peste noapte noic entre de vaccinare.
În primul rând, personalul respectiv trebuie să beneficieze de câteva sesiuni de training, să cunoască procedurile, să știm că cunosc toate aceste circuite și proceduri și de asemenea, este important să avem asigurarea spațiilor care să fie avizate de DSP. Pentru centrele existente nu ar trebui să avem probleme de operaționalizare, însă, în funcție de capacitate și nevoie luăm în calcul deschiderea și altor centre de vaccinare.
Sunt județe care nu au suficientă capacitate de a mobiliza echipe mobile care să asigure vaccinarea într-un ritm dorit. Da, resursa umană este o problemă și sperăm ca partea de materiale să nu reprezinte o problemă, deși la nivel mondial este una dintre provocări”, a precizat Valeriu Gheorghiță.