Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a explicat cine va face vaccinul anti-COVID românilor și mai ales cum vor fi aceștia plătiți. Potrivit avestuia, la nivel județean au fost întocmite liste pentru resursele umane necesare, ce vor deservi la inocularea serului în rândul persoanelor care doresc să se vaccineze.
„Discutăm cu rectorii Universitățilr de Medicină și Farmacie, în ideea de a stabili un acord cu DSP-urile, tocmai pentru a permite studenților la Medicină să efectueze activități de voluntariat în echipele de vaccinare. Din acest punct de vedere așteptăm aceste liste în perioada imediat următoare, iar în ceea ce privește capacitatea și resursa umană de a deservi centrele de vaccinare, la nivelul fiecărui județ am primit un necesar de resursă umană care acoperă nevoile la acest moemnt, dar ceea ce se așteaptă este o precizare a modalităților prin care fiecare persoanele din aceste echipe vor fi plătite”, a explicat Ghoerghiță.
În timpul conferinței de presă, Gheorghiță a precizat cinev îi va vaccina pe români, pe lângă voluntari din cadrul Universităților de Medicină.
„Medici de medicină școlară, asistenți medicali comunitari și alte tipuri de specialități medicale care se oferă pentru a face parte din echipele de vaccinare. Pot să vă spun un model din Suedia, ei au apelat medicii dermatologi și medicii stomatologi care au experiență cu administrarea tratamentelor injectabile, pentru a face parte din echipele de vaccinare.
Problema resursei umane afectează toate țările și nu este doar o particularitate a României, mai ales în acest context al pandemiei, în care mare parte din resursa umană este concentrată în a asigura asistența medicală a acestora categorii de pacienți, dar și celorlalte categorii de pacienți, care nu au infecție cu SARS-CoV-2”, a detaliat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, în timpul conferinței de presă de marți.