Valentine’s Day 2021. Cum a apărut Ziua Îndrăgostiților: istoria acestei sărbători

Valentine’s Day 2021. Cum a apărut Ziua Îndrăgostiților: istoria acestei sărbători
Foto: Pixabay

Valentine’s Day este cunoscută și așteptată de toate cuplurile. În fiecare an aceasta este cunoscută și drept Ziua Îndrăgostiților, în întreaga lume și se serbează la data de 14 februarie. Cu toate acestea, putin știu care este istoria acestei sărbători.

Care este istoria Zilei Îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiţilor a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu peste 1.500 de ani. În această zi, oamenii îşi arată afecţiunea şi îşi trimit felicitări, flori ori bomboane, alături de mesaje de dragoste.

Mai exact, prima sărbătorire a Zilei Îndrăgostiţilor/Zilei Sfântului Valentin a avut loc în anul 496.

Romanii organizau un festival, numit Lupercalia, care avea loc la jumătatea lunii februarie, prin care sărbătoreau începutul primăverii. Se crede că între manifestările sărbătorii se număra şi alegerea de către băieţi a numelor de fete dintr-o cutie. Astfel, pe perioada festivalului, perechile formau cupluri şi, uneori, se căsătoreau.

Ulterior, biserica a vrut să transforme festivalul într-o sărbătoare creştină şi a decis să se folosească de ea pentru a aminti de Sfântul Valentin. Cu timpul, numele sfântului a fost folosit de oameni pentru a îşi exprima sentimentele faţă de cei dragi.

Valentine’s Day, sărbătorită în toată lumea

Devenită una dintre cele mai populare sărbători, astăzi, Ziua Îndrăgostiţilor este sărbătorită în majoritatea ţărilor din lume.

În Marea Britanie, ea a devenit cunoscută în secolul 17, deşi cel mai vechi mesaj trimis de Ziua Îndrăgostiţilor în limba engleză datează din 1477. Până la jumătatea secolului 18, a devenit o sărbătoare obişnuită în rândul tinerilor, prieteni ori iubiţi, din toate clasele sociale. În anii 1900, felicitările imprimate au luat locul scrisorilor.

Pe teritoriul american oamenii au început, cel mai probabil, să schimbe felicitări cu această ocazie în jurul anului 1700. În anii 1840, Esther A. Howland a început să vândă în America primele felicitări. Cunoscută drept „Mother of the Valentine”, ea realiza felicitări elaborate, din mătase, panglici şi imagini colorate.

Datorită unui efort de marketing concentrat, Valentine’s Day a apărut și în Japonia și Coreea ca o zi în care mai mult femeile și mai puțin bărbații dăruiesc bomboane, ciocolată și flori. A devenit ca o obligație ca multe femei să dăruiască ciocolată tuturor colegilor bărbați. În Japonia este cunoscut ca giri-choko, de la cuvintele giri – obligație și choko – ciocolată. Aceasta contrastează cu honmei-choko, ciocolata dată persoanei iubite. Prietenii (mai ales fetele) pot schimba între ele în tomo-choko…tomo-prieten. Prin efort de marketing susținut, o zi reciprocă, Ziua albă a apărut. Pe 14 martie, bărbații sunt așteptați să întoarcă favorul celor care le-au dat ciocolate de Ziua Îndragostiților. La început cadoul de retur trebuia să fie o bezea sau ciocolată albă, de unde și numele de Ziua albă. Însă acum lenjeria a devenit un cadou foarte comun. În cultura chineză, există un omolog al Zilei Îndrăgostiților, numită Ziua Șaptelor, potrivit legendei Ciobanului și Țesătoarei Menajeră care s-au găsit în Rai în ziua a șaptea, a lunei a șaptea a calendarului lunar.

În Turcia, Valentine’s day este numai Sfantul Gregor care se traduce în Ziua Inimilor Dragi/Dulci. În cultura persană (Iran) este o zi dedicată iubirii și are loc pe 29B în calendarul solar jalali. Dată corespunzătoare calendarului gregorian este 17 februarie. Se sărbătorește în Marele Imperiu Persan din secolul 20. În Egipt este o altă zi a iubirii pe data de 4, numită ziua iubirii egiptene.

În Brazilia, ziua înamoraților sau ziua iubitului/iubitei este sărbătorită pe 12 iunie, când cuplurile își dau cadouri cum ar fi: ciocolată, felicitări și de obicei un buchet de flori. Aceasta a fost aleasă ca ziua înainte de Sfântul Anton, cunoscut aici ca sfântul căsătoriei, când multe femei singure realizează ritualuri populare pentru a găsi un soț bun sau iubit.

În Columbia, ziua iubirii și a prieteniei este sărbătorită în a treia vinere și sâmbătă din septembrie, datorită scopurilor comerciale. În această țară, prietenul secret este o tradiție foarte populară, care presupune desemnarea pentru fiecare participant a unui destinatar căruia i se trimite un cadou secret (asemănător tradiției „Moș Crăciun Secret”). În Mexic, ziua iubirii și prieteniei este sărbătorită asemănător ca în Columbia, pe 30 iulie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)