Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu, a venit la înmormântarea lui Mihai Șora

Valentin Ceaușescu, fiul cel mare al dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu, a venit la înmormântarea lui Mihai Șora
Foto: captură video Gandul.ro

Valentin Ceaușescu (75 de ani), fiul cel mare al dictatorilor Elena și Nicolae Ceaușescu, a venit marți la Biserica Albă, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Mihai Șora înainte de înmormântare, potrivit Gandul.ro.

Valentin Ceaușescu a venit la înmormântarea lui Mihai Șora

Fiul cel mare al dictatorilor comuniști și-a făcut apariția marți la Biserica Albă din București, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Mihai Șora. Potrivit Gandul.ro, Valentin Ceaușescu pare slăbit.

Mihai Șora s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 106 ani, și a fost înmormântat marți, la Cimitirul Bellu din Capitală. În ziua înmormântării, soția sa a transmis un mesaj emoționant.

„M-a întrebat cineva, la un moment dat, unde este deschisă Cartea de Condoleanțe, să lase câteva rânduri. Pur și simplu am uitat! Iartă-mă, iubitule. Nici nu mi-a trecut prin minte, de fapt, că ar trebui să caut una. Voi lua un caiet de-al tău din teancul celor neîncepute. Ți se potrivește oricum mai bine decât un voluminos in-folio cu ferecături și margini aurite. Și voi scrie eu la început:

«Mihai Șora este sarea Pământului.»

Să fii cuminte! Mă întorc repede”, a scris Luiza Palanciuc.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`