Val de zboruri Tarom anulate, luni: „Este o situație fără precedent” / Lista curselor afectate

Publicat: 08 07. 2024, 11:27
Foto simbol: Hepta.ro / MMA / F.F.

Compania Tarom a anulat în total 20 de zboruri luni care urmau să aterizeze sau să decoleze de pe Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), potrivit listei de sosiri și plecări a companiei Aeroporturi București.

Lista curselor afectate

Inițial, compania a anunțat doar anularea a trei zboruri către și dinspre trei destinații, iar apoi a revenit cu un nou comunicat de presă în care spune este vorba de 10 zboruri.

TAROM a revenit cu un nou comunicat în care anunță anularea a zece curse din data de 8 iulie 2024, „din cauza indisponibilității temporare a membrilor echipajului de zbor“.

„În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”. Deciziile individuale ale piloților au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea și confortul pasagerilor și a echipajului”, a transmis compania.

Cursele anulate până acum sunt:

  • ROT101/2 Otopeni -Cairo- Otopeni
  • ROT167/8 Otopeni -Beyrut- Otopeni
  • ROT187/8 Otopeni -Amman-Otopeni
  • ROT701/2 Otopeni – Iași-Otopeni
  • ROT621/2 Otopeni – Oradea-Otopeni
  • ROT261/2 Otopeni – Istanbul-Otopeni
  • ROT231/2 Otopeni – Budapesta-Otopeni
  • ROT 301/2 Otopeni – Frankfurt-Otopeni
  • ROT361/2 Otopeni – Amsterdam – Otopeni
  • ROT 381/2 Otopeni – Paris-Otopeni

Tarom a spus că „traversează astfel o situație fără precedent, iar echipele unite TAROM lucrează pentru identificarea de solutii și protejarea pasagerilor încă de azi noapte. Departamentele Comercial, Ticketing, Call Center și o parte dintre piloți și însoțitorii de zbor sunt în acest moment în mobilizare operațională și iau în calcul rerutări sau alte alternative, timp în care se asigură pasagerilor de pe aeroport cele necesare. Pentru aceste activități s-a alocat deja personal suplimentar”.

„TAROM regretă disconfortul creat și asigură pasagerii că siguranța acestora este prioritatea noastră absolută. Ne angajăm să oferim alternative convenabile pentru pasagerii afectați de aceste anulări. Echipa noastră de asistență va contacta direct pasagerii pentru a oferi informații detaliate privind reprogramarea zborurilor, rambursările sau alte opțiuni disponibile”, se mai spune în comunicat.

La ora 10:20, pe site-ul oficial al companiei Aeroporturi București apăreau anulate 11 curse Tarom ce trebuiau să decoleze de pe Otopeni luni:

  • RO101 CAIRO (CAI) 00:45
  • RO187 AMMAN (AMM) 00:45
  • RO167 BEIRUT (BEY) 00:50
  • RO701 IASI (IAS) 07:15
  • RO261 ISTANBUL (IST) 07:35
  • RO621 ORADEA (OMR) 07:50
  • RO231 BUDAPEST (BUD) 07:55
  • RO415 MADRID (MAD) 08:10
  • RO301 FRANKFURT (FRA) 08:35
  • RO361 AMSTERDAM (AMS) 08:35
  • RO381 PARIS (CDG) 08:40

Tot în jurul orei 10:20 apăreau anulate 12 curse Tarom ce trebuiau să sosească pe aeroportul Henri Coandă:

  • RO168 BEIRUT (BEY) 06:30
  • RO710 IASI (IAS) 06:35
  • RO102 CAIRO (CAI) 07:20
  • RO188 AMMAN (AMM) 07:20
  • RO702 IASI (IAS) 10:00
  • RO622 ORADEA (OMR) 11:00
  • RO232 BUDAPEST (BUD) 12:00
  • RO262 ISTANBUL (IST) 12:00
  • RO302 FRANKFURT (FRA) 14:40
  • RO362 AMSTERDAM (AMS) 15:25
  • RO382 PARIS (CDG) 15:50
  • RO416 MADRID (MAD) 17:05