Val de critici din partea PSD: „PNRR nu prevede nicio soluție de traversare a Carpaților cu autostradă spre Moldova”. Memoriu depus la Comisia Europeană
După ce coaliția de guvernare a trimis PNRR-ul la Bruxelles, tabăra PSD a început ofensiva. Deși investițiile în transporturi au fost anunțate drept prioritare de către Florin Cîțu și ministrul Cătălin Drulă, președinte al Consiliului Județean din Bacău, Valentin Ivancea, din partea social-democraților, protestează pentru că „PNRR nu prevede, în perspectivă, nicio soluție de traversare a Carpaților cu autostradă spre Moldova”:
Pesediștii din Bacău au început deja demersurile birocratice, pentru includerea unei autostrăzi care să traverseze Carpații între Ardeal și Moldova. În acest sens, potrivit lui Ivancea, PSD a depus un memoriu la Comisia Europeană.
„I-am adresat o scrisoare domnului Istvan Jakab, șeful interimar al Reprezentanței Comisiei Europene la București, în care i-am semnalat oficialului european faptul că PNRR, în forma promovată de Guvern, va conduce la adâncirea alarmantă a decalajelor între regiunile țării, precum și la creșterea inegalităților între acestea, în contra principiului coeziunii sociale și teritoriale stipulat în Mecanismul european de redresare și reziliență”, a anunțat președintele Ivancea.
Valentin Ivancea (PSD): „I-am solicitat reprezentantului Comisiei Europene la București să ia act de modul discreționar în care Guvernul a elaborat PNRR”
Oficialul PSD a publicat un punct de vedere pe pagina sa de Facebook, pe marginea controversatului subiect. În opinia sa, în România riscă să se adâncească decalajul dintre regiunea Moldovei și restul țării.
„PNRR nu prevede, în perspectivă, nicio soluție de traversare a Carpaților cu o autostradă spre Moldova, fapt ce condamnă la subdezvoltare regiunea Nord-Est, socotită în continuare cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană. Pe lângă perpetuarea discrepanțelor regionale, i-am supus atenției domnului Istvan Jakab faptul că propunerile de proiecte avansate de Consiliul Județean Bacău nu se regăsesc în PNRR, fapt semnalat și de alți colegi președinți de CJ-uri, consultările antamate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene fiind strict formale și soldându-se fără urmări în ceea ce privește conținutul Planului.
I-am solicitat reprezentantului Comisiei Europene la București să ia act de modul discreționar în care Guvernul a elaborat PNRR, precum și de riscurile implicate de promovarea unui Plan ale cărui intervenții și investiții vor conduce la apariția unei Românii cu două viteze: una, privilegiată de alocări politizate prin PNRR, îndeosebi către administrații PNL și USR/PLUS; cealaltă, abandonată și lăsată pe dinafara trenului redresării și rezilienței, fără nicio perspectivă de dezvoltare viitoare.
PNRR nu poate și nu trebuie să fie o pârghie de adâncire a decalajelor regionale, cu consecințe directe în subminarea coeziunii teritoriale a României! Pandemia și efectele sale negative s-au resimțit pe tot cuprinsul țării, nu doar în județele sau primăriile conduse de politicieni de o anumită culoare politică”, a transmis Ivancea.