Vaile Bănescu, noi critici la adresa lui ÎPS Teodosie: Ignoranța e urmarea „păcatului prostiei”

Publicat: 14 07. 2024, 23:01
Foto: Inquam Photos / George Călin

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a lansat un nou mesaj critic la adresa ÎPS Teodosie după ce, acesta din urmă a declarat că „boala e urmarea păcatului”.

În replică, Vasile Bănescu a precizat într-un mesaj pe rețelele de socializare că “ignoranța e urmarea păcatului prostiei”, fără a-l numi pe arhiepiscopul Tomisului.

“Ignoranța e urmarea „păcatului prostiei”. Acesta presupune ratarea întâlnirii cu necesara cunoaștere, deși echipamentul „gnoseologic” strict necesar este la purtător, în dotare. El trebuie însă folosit. E o datorie ilustrată inclusiv în parabola biblică a talanților, despre care se predică adesea cu patos, ca și cum ea ar fi fost cu adevărat înțeleasă și personal asumată.

A refuza să te smulgi din ignoranță, a o transforma instinctual în viclenie,

a nu-ți păsa de realitate și de sensul vieții (creștine), aceasta fiind în altă parte decât în forme seci, ritualism sau ridicol hieratism,

a comite trufaș și în serie păcatul prostiei aliat cu cel al trufiei,

înseamnă nu doar a te rata și ajunge impostor, ci a-i împinge și pe alții pe calea smintelii și orbirii.

Boala ignoranței e, în general, curabilă. Vindecarea e însă dificilă și nu vine de la sine. E nevoie de smerenie, admirație și ascultare. De ochi și urechi pentru adevărul pe care l-ai contrazis îndelung.

În stadiul final, încremenirea în ignoranță coincide cu încremenirea ireversibilă în prostie, păcatul devenind viciu și lenea mintală/ morală supliciu.”, este mesajul publicat de Vasile Bănescu.