Vaccinul dezvoltat la Timişoara împotriva Covid-19 va fi administrat intranazal. OncoGen a semnat un acord de colaborare cu Institutul Contacuzino
Centrul OncoGen din Timișoara a câştigat o finanţare de 3,5 milioane de lei, de la Ministerul Educaţiei si Cercetării, care le va permite continuarea cercetărilor pentru vaccinul împotriva Covid-19. Mai mult, OncoGen a semnat şi acordul de colaborare cu Institutul Cantacuzino pentru producţia vaccinului. Potrivit specialiștilor, acesta va fi administrat intranazal. Amintim că Institutul de imunologie din Timișoara a anunțat încă de la începutul pandemiei că are o formulă după care s-ar putea dezvolta un vaccin anti-Covid-19. Deși multă lume a fost sceptică, OncoGen a dezvoltat vaccinul, care a și fost testat chiar de către doctrul Virgil Păunescu. Primele teste ar fi dat rezultate favorabile.
Vaccinul dezvoltat la Timişoara împotriva Covid-19 va fi administrat intranazal
Centrul OncoGen din Timişoara a câştigat competiţia deschisă de Ministerul Educaţiei si Cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin importriva Covid-19. Suma pusă în joc este de 3,5 milioane de eli. Cu acești bani, cercetătorii timișoreni își vor continua studiile.
“Împreună facem tot posibilul pentru a dezvolta producţia de vaccinuri în ţara noastră, inclusiv a vaccinului împotriva Covid-19 dezvoltat de Centrul OncoGen.Avem convingerea că Institutul Cantacuzino poate contribui substanţial la materializarea acestor obiective prin reînceperea producţiei de vaccinuri”, a transmis Virgil Păunescu, directorul centrul OncoGen din Timişoara, într-o postare pe Facebook.
Vaccinul dezvoltat deOncoGenîmpotriva virusului SARS-nCoV-2 va fi administrat intranazal, fie sub formă de picături, sau prin pulverizare.
Administrarea unui vaccin se poate face: fie prin injecție, fie intranazal, fie prin piele (skin patch).
“Noi am ales această metodă, intranazală, luând în considerare felul în care virusul SARS-nCoV-2 pătrunde în corpul uman”, transmit cercetătorii de la OncoGen.
Echipa de cercetători de la Timișoara, apreciată de OMS și Guvernul Britanic
Până de curând, strădaniile centrului OncoGen a fost apreciată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) cât şi de Guvernul Britanic, în timp ce Ministerul Sănătăţii din România a comandat anchetarea doctorului Virgil Păunescu, pentru că medicul care conduce Clinica OncoGen nu avea aprobarea Consiliului de Etică al Spitalului Judeţean pentru a face testul unui aşa-zis vaccin.
Amintim că echipa de la Timișoara lucra de ani de zile la găsirea unui antidot pentru cancer. Astfel că, în momentul când a izbucnit pandemia, o parte dintre cercetările văcute pe viruși până la acel moment i-a ajutat să înțeleagă boala Covid-19. Au lucrat intens, iar rezultatele au venit la scurt timm.
Pentru că în România nu a găsit sprijin, doctorul Virgil Păunescu a ales să se vaccineze chiar el împotriva Covid-19. În plus, și primele teste ar fi dat rezultate favorabile și formula ar fi fost special creată pentru markerii geneticii ai populatției din Europa de Est.
“Vaccinul nu conține particule virale și nici material genetic viral. Nu există nici un pericol de infectare. Tehnologia folosită pentru acestvaccineste una de precizie, recent dezvoltată, care ia în considerare caracteristicile imune ale populației din această zonă geografică. Este, în acest sens, regional personalizat pentru populația țării noastre și a Europei” scrie cercetătorul.
Ca să continuie testarea antidotului pentrucoronavirus, medicul a devenit cobai
Când au ajuns în impasfinaciar, medicul a luat decizia de a deveni el însuși voluntar pentru substanță, ca proiectul să poată mearge mai departe.
„Ca urmare pe data de 14 Aprilie m-amvaccinat cu prima doză, iar în data de 28 Aprilie mi-am administrat a doua doză devaccin.
Unul dintre motivele secundare care l-au împins să se testeze a fost faptul că, în calitate de specialist, putea recunoaște chiar și cele mai ușoare efecte secundare pe carevaccinul le-ar fi produs.
Rezultatele obținute în urma acestui experiment au fost deosebit de interesante și sunt foarte utile continuării cercetărilor noastre. Pe scurtvaccinul stimulează un răspuns puternic al sistemului imun”, a mai scris medicul pe rețeaua de socializare.
În această perioadă, medicul se pregătește să solicite AgențieiNaționalea Medicamentului (ANM) aprobărea pentru următoarea fază de testare, începereastudiilor clinice.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a discutat la telefon cu profesorul Virgil Păunescu, directorul Centrului de Cercetări OncoGen, unde este în lucru un posibil vaccin anti-COVID-19, potrivit unui comunicat al Ambasadei.
Andrew Noble a spus: “Ştim că drumul către un vaccin anti-COVID-19 este plin de provocări şi trebuie să fie un efort în condiţii de urgenţă, care să implice guverne, sectorul farmaceutic şi comunitatea oamenilor de ştiinţă din lumea întreagă. În acest context, Guvernul britanic a donat 388 de milioane de lire sterline pentru vaccinuri, teste şi tratamente, iar pe 4 mai a fost una din gazdele conferinţei mondiale a donatorilor, la care au fost strânse 6,5 miliarde de lire sterline din partea guvernelor din lumea întreagă
Am apreciat oportunitatea de a afla de la domnul profesor Păunescu despre evoluţia testelor pentru vaccinul său şi suntem deschişi să sprijinim echipa sa pentru a intra în contact cu cercetători britanici, astfel încât să împărtăşească experienţe.
România ar trebui să fie mândră că a produs un vaccin potenţial, care va contribui la o mai mare cunoaştere a virusului. Finanțarea corespunzătoare a cercetării despre vaccinuri și împărtășirea rezultatelor eforturilor științifice reprezintă singura cale sigură de a învinge acest virus”.