Vaccinarea copiilor de 5-11 ani începe pe 26 ianuarie. CNCAV, detalii importante despre proces
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a anunțat joi că vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani va începe în data de 26 ianuarie, însă programarea în platformă se poate face începând chiar de astăzi, prin contul părinților.
E oficial: Vaccinarea copiilor de 5-11 ani începe pe 26 ianuarie
Primele doze de vaccin pediatric pentru copiii din această grupă de vârstă vor sosi în țara noastră pe 24 și 25 ianuarie. Ministerul Sănătății preciza recent că este vorba despre 114.000 de doze.
Potrivit autorităților, doza pediatrică de vaccin Pfizer este mai mică decât cea obișnuită și se administrează tot sub formă de două doze, intramuscular, la interval de 21 de zile.
„Începând cu data de 26 ianuarie 2022, copiii cu vârste între 5 și 11 ani pot primi vaccinul împotriva COVID-19. De astăzi,13 ianuarie, programările se pot realiza doar în centrele de vaccinare dedicate acestora, regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. Vaccinul administrat este Comirnaty, produs de compania Pfizer/ BioNTech, iar schema de vaccinare prevăzută pentru această categorie de vârstă este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile. Administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile”, a scris Comitetul de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, joi, pe Facebook.
La ora actuală, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice, însă CNCAV a menționat că vaccinarea se poate realiza și fără programare.
„Astăzi, 13 ianuarie a.c, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, platforma de programare permite programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate 219 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național. Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru. De asemenea, Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV) este optimizat și permite procesarea datelor pentru această categorie eligibilă la vaccinare”, a mai menționat CNCAV.
Nu în ultimul rând, CNCAV a precizat că sunt obligatorii acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor. Modelele sunt disponibile și pe platforma națională de vaccinare, aici: https://vaccinare-covid.gov.ro/formulare-si-chestionare/