Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin anti-Covid, produs de Pfizer
Veste bună în plin avânt al celui de-al doilea val al pandemiei de coronavirus. Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech este „90% eficient” în prevenirea infecției respiratorii, au anunțat, luni, reprezentanții companiilor farmaceutice. Ulterior, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că executivul comunitar va semna un contract pentru furnizarea a 300 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. Reprezentanții celor două companii susțin că ținta lor este să obțină aprobarea pentru vaccin până la finalul acestei luni. Totodată, potrivit discuțiilor cu reprezentanții UE, livrarea primelor doze ar putea avea loc în luna decembrie, însă ținând cont de politica unitară de la nivelul UE, conform căreia dozele de vaccin vor fi trimise în același timp către toatre statele membre, cel mai probabil, vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer va ajunge în România la începutului 2021.
Comisia Europeană va semna un contract cu Pfizer şi BioNTech pentru livirarea a până la 300 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19
„Comisia UE va semna în curând contractul cu ei pentru până la 300 de milioane de doze”, a transmis Ursula von der Leyen printr-un mesaj publicat pe Twitter.
Când ar putea ajunge în România primele doze de vaccin anti-Covid produs de Pfizer
Concret, este vorba despre 200 de milioane de doze potenţiale de vaccin, la care se poate adăuga un lot de încă 100 de milioane de doze.
„Acordul anticipat al Pfizer și BioNTech cu Comisia Europeană este un pas important înainte în obiectivul nostru comun de a avea milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 disponibile pentru populația vulnerabilă înainte de sfârșitul anului. Dorim să mulțumim Comisiei Europene pentru angajamentul și încrederea în eforturile noastre de dezvoltare”,a declarat Albert Bourla, președintele Pfizer, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
România ar putea primi primele doze de vaccin în prima parte a anului viitor
În ceea ce privește orizontul de timp în care România ar putea beneficia de potențialul vaccin împotriva noului coronavirus, președintele Klaus Iohannis a explicat în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o pe 3 noiembrie, la Palatul Cotroceni, că în cel mai optimist scenariu, prima tranșă ar urma să ajungă în țara noastră în prima parte a anului viitor.
„România este parte a acordurilor încheiate de către Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri anti-COVID-19, atunci când acestea vor fi disponibile, urmând ca țării noastre să îi revină o alocare de peste 10 milioane de doze de vaccin.
Din cauza cererii extrem de ridicate la nivel mondial și a capacității totuși destul de reduse de producție, vaccinul va ajunge în țările europene în mod etapizat. Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă primită să ajungă, în cel mai favorabil scenariu, în primul trimestru al anului viitor.
Vreau să subliniez în acest context că, în baza convențiilor făcute în Uniunea Europeană, toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe. Deci, în momentul în care vaccinul va fi disponibil și va fi livrată prima tranșă, toate statele europene vor primi cota corespunzătoare din prima tranșă, la fel din a doua tranșă și așa mai departe”, a explicat șeful statului.
Până acum, Uniunea Europeană a semnat acorduri preliminare cu mai multe companii farmaceutice aflate în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin eficient împotriva SARS-CoV-2. Este vorba despre AstraZeneca, Sanofi şiJohnson & Johnson.